Oltchim pare să fi depăşit criza cauzată de eliminarea prematură din Liga Campionilor şi s-a apucat în mare linişte de treabă. La prima vedere, Vâlcea şi-a stabilit să joace tare şi în sezonul 2011-2012, doar aşa putând fi explicate tratativele pentru aducerea unor vedete precum Katarina Bulatovic (Buducnost) şi Andrea Penezic (Krim Ljubljana).
Trofeul Ligii Campionilor rămâne un vis pentru Oltchim, dar şi un obiectiv pe care şefii clubului vâlcean doresc să-l impună şi pentru viitoarea stagiune după ce bugetul va fi aprobat. Pentru a ajunge din nou într-o finală, campioana României va trebui să-şi revitalizeze echipa. Proiectul pentru sezonul 2011-2012 ar fi un lot de 18 handbaliste, structurat pe scheletul echipei naţionale, la care să se adauge încă două-trei achiziţii de marcă. Şi cum problemele au fost în special la linia de nouă metri, Vâlcea a pus ochii pe câteva jucătoare de top din Europa. Miza cea mare a devenit Katarina Bulatovic, poate cel mai bun inter dreapta din Europa al
momentului.
Bulatovic, în dizgraţie la Podgorica
În condiţiile în care a aflat că Bojana Popovic, coechipiera ei, este remunerată cu 400.000 de euro pe sezon (!!!), Bulatovic a cerut o mărire de salariu de la 6.000 de euro la cel puţin 10.000 de euro pe lună pentru a continua la Buducnost, sumă cu care Vâlcea ar fi dispusă să o plătească. Muntenegrenii n-au recepţionat mesajul cum şi-ar fi dorit jucătoarea, aflată încă sub contract cu Podgorica până în 2012, şi au decis să o suspende înaintea semifinalei de Liga Campionilor cu Larvik. Până la urmă acest lucru i-a şi costat calificarea în finală, semn că scandalul a fost destul de violent. Bulatovic a fost reprimită între timp la antrenamente, dar relaţiile între cele două părţi au rămas tensionate. După ce a aşteptat trei ani pentru a evolua pentru Muntenegru, jucătoarea a anunţat că va juca din iunie tot pentru Serbia, în barajul cu Croaţia pentru calificarea la Mondiale. Pentru moment, Vâlcea neagă posibilitatea ca Bulatovic să vină din vară în România. "Ar fi fost o soluţie pentru noi, dar handbalista s-a împăcat cu clubul", a spus Petre Berbecaru, preşedintele clubului.
Penezic, "pistă grea"
Andrea Penezic (foto), inter stânga la Krim Ljubljana, este o altă jucătoare studiată şi dorită de Oltchim, dar şi de Viborg. Ca şi Bulatovic, croata mai are un an de contract la formaţia din Slovenia, astfel că, în cazul în care Vâlcea insistă pentru serviciile ei, ar trebui să plătească şi o sumă de bani. "Este pistă grea. Tone Tiselj se întoarce la Krim şi vrea să ţină toate jucătoarele", a conchis Berbecaru. (prosport.ro)